Litigii
RN LEX are o vastă experiență în materia litigiilor, acumulată în peste 18 ani de activitate. Am gestionat atât cazuri individuale de complexitate deosebită, cât și portofolii de peste 1.000 de litigii în materie civilă, insolvență și executare silită. Experiența acumulată ne permite să căutăm cu predilecție ca, în fiecare cauză în care suntem implicați, să identificăm soluțiile juridice cele mai pragmatice și adecvate pentru client. Orientarea noastră continuă către soluții s-a materializat nu numai în hotărârile judecătorești obținute în beneficiul clienților noștri, dar și în faptul că, de multe ori, am fost în măsură să mediem tranzacții cu partea adversă, prin care am realizat la maximum interesele clienților noștri.
RN Lex acoperă o paletă largă de litigii comerciale, cele mai importante vizând recuperări de creanțe și măsuri asigurătorii aferente sau dispute generate de contracte din domeniul energiei.
Alături de clienții din România, asistăm clienți din majoritatea țărilor europene (preponderent din Italia, Elveția, Spania, Malta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Regatul Unit, Franța și Bulgaria). Asistăm de asemenea clienți din SUA, Emiratele Arabe Unite și Qatar.
Asistăm clienți încă din fazele incipiente de constituire a societăților sau sucursalelor în România, ulterior în organizarea de adunării ale acționarilor, după care ne implicăm în cazul în care intervin dispute între asociați, iar mai departe în cadrul eventualelor litigii și proceduri de lichidare.
Totodată, asistăm clienții atunci când este necesară restructurarea de personal sau aplanarea conflictelor interne de dreptul muncii sau cu colaboratorii externi.
Printre disputele semnificative se numără:
- Dispută privind retragerea unor asociați și litigii între cei rămași în societate, inclusiv sechestrul asupra acțiunilor unor asociați debitori.
- Litigii între parteneri de afaceri privind investiții în domeniul energiei verzi, inclusiv anularea în contencios-administrativ a unor acte administrative care împiedicau desfășurarea proiectelor.
- Dispută privind atragerea răspunderii administratorilor și negocierea ieșirii din societate a acționarilor minoritari.
- Reprezentare societate în cadrul investigațiilor interne privind acțiuni anticoncurențiale ale unor angajați și colaboratori și reprezentarea privind încetarea contractelor și colaborării cu aceștia.
În materia contenciosului-administrativ, o mare parte a activității este dedicată disputelor cu autoritățile locale, dar și cu privați, în legătură cu asocieri în participațiune, concesiuni și drepturi de superficie pentru terenurile destinate parcurilor eoliene și fotovoltaice, dar și pentru agricultură.
Cu privire la domeniul fiscal, avem o practică stabilă în soluționarea disputelor dintre debitori și autoritățile fiscale, în special litigii generate în cadrul procedurilor de insolvență cu privire la tabelele de creanțe sau creanțele curente față de autorități născute în procedură.
Avem de asemenea o activitate intensă în materia achizițiilor – pregătire dosare de participare la licitații, dispute privind executarea contractelor, și dispute privind fondurile europene și corecțiile financiare aplicate referitor la folosirea acestora.
Am obținut până în prezent anularea unor corecții financiare de peste 5.000.000 lei, aplicate unor clienți asociații didactice.
Asistăm cluburi sportive de fotbal în disputele dintre asociați și acționari, dar și în analiza și negocierea contractelor de activitate sportivă, precum și în arbitraje la comisiile naționale și cele elvețiene.
Asigurăm reprezentarea unor cadre medicale și instituții de sănătate în procese generate de posibile situații de malpraxis medical. În același timp, am asistat și victime ale unor astfel de situații.
În domeniul energiei, reprezentăm producători de energie regenerabilă în dispute privind livrările contractate și modificarea circumstanțelor pe parcursul executării acestora, precum și în proceduri de insolvență. Am asistat de asemenea la negocierea și tranzacționarea unor contracte de tip ISDA și PPA.
În cadrul executării silite, asistăm instituții financiare în procedurile de executare silită a debitorilor, precum și în cadrul contestațiilor la executare formulate de debitori. Urmărim de asemenea, pentru clienții noștri, creditori executarea silită a creanțelor deținute și monitorizăm activitatea debitorilor, pentru ca în cazul deschiderii unor proceduri de insolvență împotriva acestora să luăm din timp deciziile oportune pentru a evita eventuale întârziere cauzate în insolvență.
Asistența noastră în dreptul penal se axează pe fapte ce derivă din acte care au contribuit la starea de insolvență. De asemenea, asistăm clienți în materia răspunderii penale a persoanelor juridice.
Insolvență
Pentru debitor, insolvența înseamnă replierea și găsirea unui acord pentru a-și salva activitatea. Pentru creditori, insolvența semnifică o cursă contra cronometru pentru a-și înregistra creanțele și a reuși acoperirea într-o cât mai mare măsură a acestora. În calitate de avocați (dar și practicieni în insolvență), am sprijinit atât poziția debitorului cât și a creditorilor și astfel știm că deși interesele acestora sunt aparent divergente la debutul procedurilor, ele se pot concilia astfel încât rezultatul final să fie unul rezonabil cu așteptările tuturor. Nu este o cale ușoară dar, avem resursele și cunoștințele necesare pentru a atinge acest deziderat. Printre procedurile de insolvență importante se numără:
Asistare societate de construcții în insolvență în derularea planului de reorganizare, urmărirea valorificării anumitor active și continuarea activității de închiriere a unor spații industriale.
Asistare creditor/acționar în recunoașterea creanțelor sale față de debitor dezvoltator imobiliar, în contestarea creanțelor altor creditori și în litigiile societare interne.
Asistare club sportiv în disputele dintre asociați și în căile extraordinare de atac privind revocarea închiderii procedurii insolvenței, suspendarea efectelor redeschiderii procedurii și salvarea activității pe parcursul campionatului sportiv.
Reprezentare debitor producător de energie eoliană în procedura insolvenței și anularea unor acte încheiate în perioada suspectă, inclusiv reprezentare în cadrul unor proceduri de drept penal.
Reprezentare creditor garantat în procedura insolvenței de grup a trei societăți producătoare de energie fotovoltaică, obținerea recunoașterii creanțelor ca garantate (față de vânzare panouri fotovoltaice cu rezerva dreptului de proprietate) și recuperarea unei mari părți din creanță prin reorganizarea debitoarelor.
Arbitraj
De multe ori, în disputele complexe și cu o valoare financiară semnificativă, recomandăm clienților noștri să recurgă la arbitraj. Împreună cu colegii noștri cu experiență dobândită în birouri internaționale de avocatură din Paris, am fost implicați, cu rezultate excelente, în mai multe proceduri arbitrale, iar ulterior am urmărit punerea în executare în mod eficient a hotărârilor arbitrale în România.
Am fost implicați în mai multe arbitraje care s-au desfășurat sub egida CCI de la Paris, privind fie dezvoltatori imobiliari sau proiecte de infrastructură în România, ori proiecte privind gestionarea deșeurilor.
Am desfășurat arbitraje privind soluționarea unor dispute din domeniul energiei, inclusiv arbitraje de urgență pentru obținerea de măsuri provizorii.
Reprezentăm cluburi sportive în arbitraje interne în fața comisiilor din cadrul FRF și LPF, precum și la TAS. Disputele privesc drepturi ale jucătorilor, sancțiuni precum și interacțiunea acestor drepturi cu procedura insolvenței pentru cluburi care se regăsesc în astfel de situații.
Consultanță
RN LEX oferă consiliere juridică clienților nu doar în situații pre-litigioase, ci și pentru proiecte de investiții, în special în domeniul energiei, al asigurărilor și cel imobiliar, dar și în domeniul medical. De asemenea, oferim consultanță în negocierea de contracte de muncă, de activitate sportivă sau contracte comerciale de construcții/achiziții și livrări internaționale. Experiența noastră în materie de consultanță este complementată de cea în materie de litigii, deoarece ne oferă o viziune cuprinzătoare a efectelor pe care soluția juridică adoptată în faza de consultanță le poate avea în cazul unui litigiu.